Alt stil de a calatori

Dubai

Shopping in Dubai

Cumparaturile reprezinta o atractie deosebita pentru toti cei ce viziteaza Dubaiul. Varietatea produselor si preturile ridica Dubaiul la acelasi nivel cu marile orase din intreaga lume, recunoscute pentru shopping. Indiferent de gusturile turistului, produse haute couture de la Paris, produse hi-tech din Japonia, sau bijuterii din argint realizate de beduini, in Dubai le va gasi cu siguranta la cel mai bun pret.

Mall in Dubai

Festivalul de Shopping din Dubai (DSF) s-a deschis in 1996 din initiativa guvernului de a promova comertul negustoresc, si de atunci a evoluat in fiecare an devenind astazi cel mai mare eveniment de acest gen din lume. Evenimentul atrage anual milioane de turisti din intreaga lume dornici de cumparaturi si distractie. Orasul este deja cunoscut ca fiind un paradis al cumparaturilor, dar pentru o luna intreaga iubitorii de shopping au posibilitatea de a achizitiona produse de marca la preturi atractive. Hotelurile, agentiile de turism si companiile aeriene ofera cu ocazia evenimentului discounturi. Printre atractiile Festivalului de Shopping din Dubai se numara targul de covoare cu oferte din intreaga lume (Carpet Oasis), focurile de artificii si spectacole cu lumini si laser, prezentarile internationale de moda, prestatiile artistice, concertele de muzica si evenimentele culturale. Festivalul are loc in acelasi timp cu faimoasa cursa de cai, Dubai World Cup.
Situare: in intreg orasul, dar locul principal de desfasurare este Global Village, de pe Emirates Road.
Perioada: ianuarie – februarie (mai multe detalii cu privire la datele exacte de desfasurare a festivalului si alte informatii se gasesc pe site-ul: www.mydsf.ae)

Cand mergem la cumparaturi?

Orele in care puteti merge la cumparaturi in Dubai sunt cuprinse intre orele 09.00 -13.00 si intre orele 16.00 -21.00 sau mai tarziu. Unele magazine din zonele rezidentiale nu deschid pana la ora 09.30 sau ora 10.00. Majoritatea supermarketurilor sunt deschise toata ziua, de sambata pana joi. Toate magazinele se inchid pentru rugaciuni vinerea de la 11.30 pana la 13.30. Mallurile si majoritatea magazinelor sunt deschise in serile de vineri pana tarziu.

Unde mergem la cumparaturi?

Dubaiul este o Mecca a cumparaturilor. Cele mai importante locuri in care puteti face shopping sunt The Dubai Mall, Mall of the Emirates, Bur Juman Center, Deira City Center, Holiday Center, Lamcy Plaza.

The Dubai Mall (parte a complexului Downtown Dubai) – cel mai mare mall din lume
Dubai Mall este paradisul iubitorilor de shopping cu peste 1200 de magazine si o multime de variante de distractie. Una din principalele atractii este acvariul imens din holul mall-ului, unde puteti admira felurite specii de pesti si chiar rechini. Din incinta nu lipseste un patinoar si un cinema cu 22 sali de proiectie. Mall-ul se afla langa Burj Khalifa.
Web: www.thedubaimall.com

Bur Juman Center este unul dintre cele mai mari malluri din Dubai. Ofera clientilor sai cumparaturi de un nivel superior, restaurante foarte mari si magazine de renume ca: Polo, Ralph Lauren, Louis Vuitton, Christian Dior, si Calvin Klein. Bur Juman Center este situat la coltul dintre Strada Trade Center si Strada Khalid Bin Al Waleed.
Web: www.burjuman.com

Deira City Center ofera peste 250 de magazine si restaurante, fiind unul dintre cele mai mari centre comerciale din Dubai. Include magazine ca JC Penny, Woolworths, Cine Star Cinema, Ikea, Carrefour, Benetton, Zara si multe altele. Centrul este situat in apropiere de Dubai Creek Golf & Yacht Club.
Web: www.deiracitycentre.com

Holiday Center este specializat in magazine de bijuterii, magazine care vand diverse specialitati, magazine care vand antichitati, librarii. Are mai putin de o suta de magazine. La Holiday Center se afla Titan Book Store, Bassa Trading, Nutcrackers, si Rodeo Drive. Centrul este situat in cadrul Hotelului Crown Plaza.

Lamcy Plaza este unul dintre cele mai mari magazine universale din lume. Aici puteti gasi peste 200 de magazine, printre care Paris Gallery, Guess, Shoe Mart, Axara, Jewelry Arcade, Nicklaus si multe altele. Lamcy Plaza este situat in apropiere de Strada Al-Garhoud Road/Zabeel, si de Karama.
Web: www.lamcyplaza.com

Ce putem cumpara?

In Dubai, exista cate ceva pentru fiecare cumparator. In afara de produsele electronice la preturi foarte bune, ceasuri, camere de lutat vederi si alte produse internationale, cadourile traditionale cele mai cunoscute includ:
Ibrice pentru cafea arabeasca
Sabii din argint si pumnale arabesti curbate
Margele pentru rugaciuni (rozarii)
Figurine din sapun
Cutii pentru bijuterii decorate cu pietre semi-pretioase
Bijuterii antice din argint
Covoare persane

Tocmeala face parte din distractia pe care o ofera Dubaiul turistilor. Chiar daca unele magazine de electronice, magazine generale si supermarketurile au preturi fixe la produsele pe care le vand, majoritatea vanzatorilor considera tocmeala un mod de viata.